Cu totii am plans in viata. Cand eram mici sau cand am suferit, sau cand eram fericiti. Dar... s'a intrebat vreodata cineva de ce lacrimile sunt transparente? De ce nu sunt negre cand le versi din prea multa tristete? Si... de ce nu sunt albastre cand le versi din prea multa bucurie? Sunt atatia oameni interesati de stiinta... dar nimeni nu poate explica cu exactitate de unde vin ele si de ce simtim o apasare in suflet care e sub forma unui baraj iar cand acesta cedeaza, lacrimile ne invadeaza obrajii.Mi'am imaginat intr'o zi o femeie stand in ploaie si plangand. I'am vazut ochii bulbucati si un fel de tristete sufleteasca. Am incercat sa ii numar lacrimile sa vad cat de ranita ii e inima insa nu am reusit caci lacrimile se amestecau cu picaturile de ploaie. Mi'am imaginat un ocean. Brusc intr'una din lacrimi am vazut oceanul si m'am gandit ca poate... picaturile de ploaie care ne spala pamantul, ar putea fi lacrimile pestilor sau a tuturor vietuitoarelor acvatice.
Ai observat ca o lacrimia din suflet se evapora mai repede decat o picatura de ploaie? Oare asta ar insemna ca vietuitoarele marine sufera mai mult? E complicat sa sti ce e in sufletul sau gandul unui om sau... a unui peste.
Tu la ce te gandesti cand plangi? La ce ai gresit nu'i asa? Uneori e bine sa versi o lacrima ca sa nu ai un suflet negru, plin de ura si tristete. Lasa lacrimile sa iti spele sufletul caci altfel vei mucegaii in intuneric.
